Haina bunului samaritean

Am încercat azi să schimb pe cineva, forțându-l să devină ce eu credeam că e bine. Nu mi-a ieșit. M-am enervat. Am pus emoții la bătaie. A ieșit cu ridicat de ton, cu reproșuri și doar eu m-am enervat. Celălalt m-a privit cu îndoială și milă, m-a ignorat și m-a catalogat nebună.

Voiam să-l ajut. Nu mi-a venit să cred că o intenție bună poate să genereze o emoție rea.

Mi-am cerut apoi scuze.  Scuze că am intervenit. Scuze că m-am pierdut cu firea. Scuze că am vrut să te schimb, afirmându-mi astfel superioritatea. Scuze că n-am ascultat ce ai avut de zis, ci așteptam  să-ți dau o replică. Scuze că am încercat să te salvez de atâtea ori, că m-am simțit responsabilă pentru durerea sau calea greșită pe care o urmai. Scuze că, deși scriu aceste rânduri, tot nu-mi vine să cred că binele nu e doar cum îl văd eu.

Reclame

master of disaster

Un vineri 13 lenos, fără griji și fără bani. Am comandat pizza și-o să trăiesc în decadență și obscuritate până la finalul zilei. Sunt obosită după o săptămână muncitorească. Sunt consternată să văd că și săptămâna asta e ca cele din trecut și viitor. Găsesc platitudine și plictis în jurul meu, la fel ca orice altă zi de vară din amintirile mele.

Oboseala și vinul nu-mi abolesc totuși centrii nervoși. Îmi amintesc cum am pornit spre facultate, ce vise mărețe de a schimba lumea, ce drum se arăta pe-atunci! Să ne înțelegem bine: vreau să schimb lumea în continuare. Am terminat licența în 2016 și de 2 săptămâni, masterul și iacătă-mă: master of disaster. Mi-au fost închise uși și deschise alte geamuri. Am fentat sistemul. I did it my way. Am reușit și sunt mândră.

N-am mai scris în jurnal și pe blog. Parcă vreau să fentez vârsta. Nu-mi place când nu scriu.

S.B.

13.07.2018

Alegeri și sfârșitul lumii

Ne comportăm ca durii cu ceilalți. Nu clipim când facem rău, când urâm, când suntem invidioși. Totuși! Căutăm o viață întreagă pe cineva cu care putem fi vulnerabili. Cineva care să știe Călcâiul-lui-Achile, și totuși să nu arunce o săgeată. O jumătate cu care să nu fi dur și nemilos.

Câtă ipocrizie încape într-o piele de om? Același care își concediază subalternii scrâșnind din dinți de furie și moft, acela care acasă stă în papuci de casă și șorț de bucătărie când spală vasele și își sărută jumătatea.

Decepția apare când nu mai faci disociere între ceilalți și perechea-vulnerabilă. Când realizezi că sunt unul și același. Optimismul cu privire la natura umană se întunecă, furtuni se aud în zare. Ai pierdut și locul de ascunziș al vulnerabilității. Pare totul pierdut pentru o perioadă. Apoi totul este o alegere.

_____________________________________________________

S.B.

Rendez-vous

Am făcut un calcul: 8 lucru+1 pranz+2 drum dus și întors. 11 ore (dacă e aglomerat) + 8 ore somnul (dacă ești norcos și ții la sănătatea ta). 19 ore.

24 erau, când m-am uitat ultima dată. Rămân cu 5, pe care le împart pentru mine, familie, iubit, facultate, prieteni.

Joi se face o săptămână de când am chemat salvarea. Pe lângă durerile agonizante, am simțit și emoția filmelor detective, în care poliția/salvarea dă buzna în clădire. Ce s-a întâmplat?, mă întreabă doctorul, pe un ton scăzut. Vaii, dar ce nu s-a întâmplat?!, răspund automat, fără să mă gândesc că scopul întrebării era cât se poate de tehnic.

Lasă, domnișoară, că imediat îți trece. – celălalt doctor, pregătind injecția. Există dureri care trec doar cu rugăciuni, mai completează el și injecția e gata. Să fie lipsa de credință, sănătatea precară sau suprasolicitarea?

_____________________________________________________

O zi ușoară și alegeri înțelepte!

S.B.

Radioactiv

Ochii mi se închid încet. Clipesc des și lung. Închid ochii și am impresia că-i stop. Scrisul de pe ecran e tot mai greu e citit. Ideile sunt mai neclare. Capul e tot mai greu pe umeri.

Dacă aș putea să clipesc o oră. Să mă trezesc după câteva gene că mi-a trecut. Să nu-mi  bălăngăn capul, că mă trezesc fără el.

Am febră. Mi-e amețeală.

Dacă aș pica pe stradă, ar suna cineva la salvare. Medicul de gardă s-ar uita la mine prelung. Încă una azi! Bagă și aici ser, urlă spre asistentă.

Eu mă uit la gene printre neoane.

____________________________________________________

S. B. 

La hoha

Recunosc. Am dezvoltat o oarecare aroganță, specifică omului deștept (care citește cărți și nu se uită la teveu). Datorită profesiei, mi-o controlez destul de bine. Însă atunci când nu e nevoie s-o reprim, o învăluiesc în cele mai spectaculoase feluri: cu replici usturătoare sau, mai nou, fără replici (dar tot usturător).

Teama de irelevanța este mai mare decât teama de moarte. Teama că nu suntem observați, că nu ieșim în evidență, că pur și simplu nu contăm. Îmi dau seama că multe conversații încep sau se sfârșesc din nevoia de atenție. Cerșim atenție și ne zvârcolim în toate direcțiile doar ca să dovedim…că suntem și noi ceva.

De un timp sunt mai atentă la ce spun. Am învățat că tot ce spui chiar! poate fi folosit împotriva ta. Mare atenție unde ne selectăm granițele, cui ne adresăm, ce mesaj transmitem, ce limbaj paraverbal înfățișăm și, nu în ultimul rând, care ne sunt intențiile.

Nu mai sunt la vârsta la care orice enunț care are semnul întrebării la final este și demn de luat în considerare. Pe scurt: alege-ți atent cuvinte! Și alege să nu fi attention whore!

_____________________________________________________

S.B.

P.S: Hoha = Știi sentimentul ăla când te duci la o petrecere, ești îmbrăcat diferit și ești în centrul atenției? Înseamnă că ai fost hoha! Sau știi cum e când te duci la un bal mascat și ai un costum diferit de toată lumea? Ai fost hoha! Sau poate prietenii te invidiază pentru că știi să fii diferit. Dap, ești hoha! Diferit înseamnă hoha! Special înseamnă hoha! Unic înseamnă hoha! (sursă definiție)

Credul

Pentru prima dată mi-am pus în ghetuțe cadoul de Moș  Nicolae. De fapt, de la dracu’. Eu mi-am cumpărat o pereche de șosete mai funny de la Auchan și nici nu m-am sinchisit să le pun în ghetuțe.

Anul acesta mi-a dat skip. Atunci când eram mică, obișnuiam să cred că acesta e Moșul Mic, mai sărac fiind la cadouri, iar Moș Crăciun e un fel de Moș Mare și darnic. Cadourile de 6 decembrie erau mai mici, mai ieftine și mai simbolice. Moș Crăciun compensa totuși. Era mai risipitor sau mai darnic.

Cu timpul, Moș Nicolae a devenit mai, și mai simbolic, existând doar la mine în cap. Câțiva ani buni, ai mei îmi trimiteau bani, dată fiind distanța cu facultatea. Că, deh, mamă, e greu printre străini. M-am obișnuit și așa, plus alte mici cadouri de obligație de la cei care îmi erau aproape.

Anul ăsta, m-a sărit Moș Nicolae. Și firește că nu mi-am pus singură sosetele în ghetuțe, pentru ca mâine să mă minunez de surpriză.

Și în acest timp, majoritatea adulților stau cu capetele plecate, în lumea lor rece și plină de responsabilități. Ei nu mai cred în Moș Nicolae. Dar, las’, că știm noi mai multe.

____________________________________________________

S.B.

 

6 Jahre alt

6 ani de fucking-wordpress. Bă, am schimbat. Pardon, m-am schimbat teribil. Nici nu-mi vine să cred. Îți mai vine o notificare din asta și rămâi perplex. Deși timpul trece oricum. Doar ca nu apar pop-up-uri la fiecare câțiva ani. Experiența o integrezi cum vrei și cum poți. Te mai deranjează lumânările de pe tort. Dar toți spun că trece (la un moment dat, nu-ți mai faci tort).

Am observat că inteligența emoțională este calitatea cea mai importanta pe care o poate avea un om. Să-ți dai seama ce să faci, ce să zici, cum să zici, cât să zici, cum să te adaptezi, cum să perseverezi, cum să renunți. Cum să înțelegi aluziile și limbajul non-verbal al oamenilor. Cum să-ți pese sau nu.

Nu sunt maestră. Știu doar că mă descurc binișor, dar am de învățat. Iau proteine, să mă îngraș repede și bine. De fapt, doar citesc mai des. Am adoptat politica nu plec de-acas` fără o carte. Mă gândesc serios la planuri de tot felul. Cum să cresc armonios, dacă tot e nevoie să cresc.

Am învățaț că, indiferent de numărul lunilor/anilor/actelor, o relație se sfârșește, daca nu e întreținută În-Fiecare-Zi. Mai bagați, fraților, lemne pe foc! Amândoi, ce dracu`!. În relații nu se fac discriminări. Nu e totul lapte și miere, dar nici iadul, cum cred unii.

Revenind la subiect. Au fost 6 ani în care am schimbat 2 jurnale personale (sunt la al 3-lea) și un site wordpress (sunt la al 2-lea, iacătă-l). Nu prea m-am omorât cu promovarea lui, asta și pentru că nu mai preocupă atât de mult imaginea.

Să vedem cum se împacă asta cu cariera de scriitor sau cea de psihoterapeut.

Dar poate că o să vreau să devin astronaut într-o zi.

____________________________________________________

S. B.

Versiunea 8.102

Dau scroll pe Facebook și realizez. A mai trecut un an de-atunci. Mănânc ciocolată belgiană amăruie, cu 85% cacao. Mai întâi, simt gustul dur și aspru al prafului amărui ce mânjește violent cerul gurii. Apoi, sparg fiecare bomboană și mă cuprinde un val elegant cu dulceață. N-apuc să mă dezmeticesc, c-a și dispărut.

Mă cuprinde furia. N-am mai scris. Fir-ar să fie de rutină! Și de teamă!

Decembrie anul trecut. Obscur și atemporal. Călătorii interioare, fugă, dispreț, disperare, eșec, dezamăgire, resemnare, furie, rutină, adicții. Și ca să n-arunc doar cuvinte urmate de virgulă, mă voi opri La Punct.

A fost o constatare.

____________________________________________________

S.B.

îngânăm și noi ceva

Poate că viața e doar o etapă a morții. Ne repezim să trăim, ca mai apoi să ne maturizăm murind. Îi vedem pe toți cei din jurul nostru cum se zbat ca peștii pe uscat, într-un deșert nesfârșit de oase. Frații, părinții, bunicii – s-au aliniat în spatele tău, să urmăsească ce decizii iei. S-a pus praful și pe tine, de la atâtea cărți.

No pressure, zici

____________________________________________________

S.B.